Claudiu Crăciun


Sunt lector universitar în domeniul științelor politice și predau, printre altele, un curs de Politică europeană. De asemenea, din 2009 sunt expert al Comitetului Economic și Social European (EESC) pe teme de drepturi fundamentale, migrație și azil.

În plus, sunt și un om norocos. Dacă mă nășteam cu 10 ani mai târziu și la 50 de km de locul unde m-am născut, în cartierul Berceni din București, spre sfârșitul anilor comunismului, probabil aveam o viață foarte diferită. Nu aș mai fi avut șansa unei copilării fără lipsuri materiale severe, unei educații solide în școală, liceu și universitate, toate publice, posibilității de a mă trata în spitale de stat și baza care m-a ajutat să mă împlinesc ca om și cetățean. Vreau ca locul unde se nasc azi copii să nu le fie soartă sau pedeapsă. Vreau ca societatea și statul să le ofere un sprijin real tuturor. Eu am avut parte de el și vreau să îl ofer înapoi.

Am văzut cum tranziția a făcut ravagii, distrugând vieți, familii și comunități. E timpul ca tranziția să se termine și să nu mai fim obligați să acceptăm sacrificii, lipsuri și grija permanentă pentru ziua de mâine.

Lecțiile care stau la baza acțiunii mele politice le-am învățat în stradă, lângă oamenii care au militat și protestat pentru aceleași cauze, împotriva marilor interese economice și politice care au încercat să distrugă Roșia Montană, acesta fiind doar un exemplu. Dacă puterea nu e constrânsă de acțiunea civică și politică, întotdeauna abuzează și lucrează împotriva intereselor cetățenilor. Am încercat de fiecare dată să dau celor de lângă mine încrederea că lucrurile pot fi schimbate.

Proiectul meu este acela al solidarității efective. Soarta cetățenilor români este legată de a celor europeni. Suntem datori să luptăm împreună pentru condiții de muncă și salarizare mai bune, un sistem economic care nu sacrifică oamenii și mediul, servicii sociale puternice, drepturi fundamentale asigurate și protejate, egalitate și demnitate.

Contact: claudiu.craciun@partidul-demos.ro