Flavia Matei


Am 31 de ani, m-am născut și am crescut în Timișoara. La 22 de ani am emigrat în Austria, după ce m-am izbit de prea multe ori de problemele administrației românești. Am terminat arhitectura la Universitatea Tehnică din Viena, și tot în Viena lucrez acum ca arhitectă.

Sunt activistă de stânga pentru drepturile omului, ecologistă convinsă, feministă intersecțională, și aliată a comunității LGBT+. Sunt activă în proiecte sociale din comunități vulnerabile și organizez și iau parte la diverse acțiuni de solidarizare cu diaspora română din Austria. Am început să mă implic civic în Timișoara încă din adolescență, când mi-am dat seama că m-am născut cu o serie de privilegii, de care trebuie să mă folosesc pentru a le îmbunătăți viețile celor care nu le au. De aceea m-am implicat în proiecte de voluntariat cu elevi, copii cu sindromul Down, copii fără adăpost, copii din comunități rome, copii cu deficiențe vizuale sau auditive și studenți.

În Austria am participat la mișcările studențești de stânga, am lucrat pentru soluționarea situației unei familii rome cu dificultăți economice, am condus protestele din Viena pentru salvarea Roșiei Montane, m-am implicat în ONG-uri de arhitectură socială (Architecture without Borders Austria) și am lucrat în proiecte concrete de locuire, muncind cot la cot cu persoanele din comunitate.

Cred însă că activismul nu e suficient în fața inegalităților economice care distrug vieți și dezbină familii în România și în Europa. De aceea am intrat în politică odată cu înființarea Demos. În Parlamentul European, îmi doresc să-i reprezint pe toți aceia alături de care și pentru care am muncit și am făcut activism până acum: pe cei mulți, fără voce și adesea lăsați în urmă de societățile europene.

În calitate de europarlamentar, voi milita pentru o Europă a justiției sociale, a drepturilor și libertăților omului, fără diferențe între periferie și centru, dintre Vest și Est. Voi promova dreptul universal la locuire printr-un proiect pentru creșterea stocului de locuințe sociale accesibile, adaptate nevoilor diferitelor grupuri sociale. Mă voi lupta pentru a le oferi muncitoarelor și muncitorilor din diaspora, expuși condițiilor de lucru nesigure și diferitelor nedreptăți, unelte de informare asupra drepturilor lor și acces facil la sprijinul de care au nevoie.

Contact: flavia.matei@partidul-demos.ro