Joachim Cotaru


M-am născut în 1974 la Rostock, Republica Democrată Germană, mama fiind medic ginecolog, iar tata teolog. Am crescut în mediul de opozanți al sistemului de atunci. Perioada m-a marcat puternic, în continuare consider important să ne revoltăm atunci când condițiile ne obligă – asta reprezintă pentru mine baza activismului civic și social. Am plecat din Germania în 1996. Viața mea se desfășoară, din 2002, într-un sat transilvan, aproape de Sibiu. De profesie sunt istoric, dar am lucrat, de exemplu, o scurtă perioadă și ca tunzător de oi.

Avem nevoie de o voce puternică pentru o Europă socială și ecologică, ce în prezent nu există. În același timp, punerea în pericol a „proiectului Europa” îmi pare o greșeală enormă. Asta fac politicienii gen Orbán, Kaczyński și Dragnea – jucându-se cu frica oamenilor.

Populația rurală din România și din alte țări nu este auzită sau văzută astăzi numai din perspectiva economică. Pe lângă faptul că mișcările micilor țărani prezintă o mișcare socială importantă, ele ne arată și că există o alternativă la agroindustrie.

Drepturile imigranților și ale refugiaților sunt încălcate sistematic. Numai în anul 2018, au murit peste 2.000 de oameni când au încercat să ajungă în U.E. România face parte din țările cu cele mai mari exoduri, aproape 20% din cetățeni trăind în afara țării. De aceea, îmi doresc ca în Parlamentul European să fiu o voce pentru apărarea dreptului de azil și de liberă mișcare a oamenilor, o voce împotriva rasismului și a discriminării grupurilor minoritare. Nimeni nu este ilegal!

Contact: joachim.cotaru@partidul-demos.ro