Mihaela Biolan


Sunt Mihaela Biolan, sociolog și expert în fondurile europene. Mi-am definitivat studiile cu un master în Sociologie Politică axat pe chestiunile societăților în tranziție și cu o Diplomă Europeană în Relații Internaționale – Instituțiile Europene. Sunt formator și manager de proiect, gestionând proiecte și programe europene.

Prima dată m-am întrebat cum sunt viețile altor oameni și dacă lor nu le e mai greu decât mie în copilărie, când călătoream cu familia pe drumuri mărginașe și vedeam sate departe de drumurile naționale și de calea ferată: sate sărace și triste, mult diferite de satul meu de baștină, mare și înfloritor, de lângă oraș, care avea și gară.

Activitatea mea civică și politică din ultimii ani (2015-2018) s-a concentrat pe chestiunile drepturilor grupurilor defavorizate care se confrunta cu discriminări multiple – pornind de la chestiunea refugiaților și evoluând ulterior către problematici de gen și feminism; drepturile persoanelor LGBTQIA+, organizarea comunitară, problematica bunăstării mintale comprehensive / sănătății mintale radicale, în toate contextele, inclusiv la locul de muncă. Toate aceste problematici sunt privite și abordate într-o maniera intersecțională, care include dimensiunile economică și politică a discriminării și într-o viziune de auto-reprezentare, care susține reprezentarea directa a grupurilor vulnerabile de către persoane care au experiența directă a discriminării. Parcurgerea directa în ultimii ani a experienței sărăciei și a dificultăților de integrare pe piața muncii îmi completează aceasta înțelegere a marginalizării.

Activismul nu este însă suficient. El poate trage cel mult semnale de alarmă în lipsa pârghiilor politice. De aceea candidez din partea Demos pentru Parlamentul European. Lupta mea este împotriva cinismului față de utilitatea fondurilor structurale și de investiții, dar și împotriva euroscepticismului. Cred că putem avea o Europă mai bună pentru toți, prin solidaritate și politici care să dirijeze resursele către toți cetățenii europeni care au cea mai mare nevoie de ele.

Contact: mihaela.biolan@partidul-demos.ro